Orașul bun al vârstnicilor

Până în 2050, pentru prima dată în istorie, numărul persoanelor de peste 65 de ani îl va depăși pe cel al copiilor sub 15 ani (UN World Population Prospects).  Asta înseamnă că speranța de viață a crescut și mai înseamnă că orașele trebuie să-și adapteze serviciile (sociale, de locuire, transport etc.) acestei schimbări demografice.
Un oraș rău izolează vârstnicii, îi imobilizează între cei patru pereți ai locuinței, iar asta duce la degradarea psihică și fizică. Un oraș bun reduce distanța dintre stațiile de autobuz, magazine, bănci pe care te poți odihni, copaci la umbra cărora te poți așeza, dintre toaletele publice. Un oraș bun înlesnește mersul pe jos, pe trotuare netede, și mărește timpul de traversare la trecerile de pietoni semaforizate (Shaping Ageing Cities). Un oraș bun este, de pildă, Berlin care și-a propus ca până în 2020 să devină cel mai bun prieten al persoanelor cu dizabilități și al vârstnicilor. Trotuarele Berlinului se lărgesc la această oră, iar trecerile de pietoni vor avea sisteme senzoriale de ghidare.  
În lume, în SUA, de exemplu, există chiar orășele, comunități special proiectate pentru vârstnici; sunt ca niște stațiuni închise pentru oamenii cu bani. Deane Simpson, arhitect la Academia Regală de Arte din Copenhaga, nu e de acord cu această tendință de izolare, dar vede și părți bune, care ar putea fi integrate în orașele multigeneraționale. De exemplu, crearea unei infrastructuri rutiere ușoare pentru mașini mici de tipul celor de golf sau scutere pe 3 roți, pentru vârstnicii care nu (mai) pot conduce mașini obișnuite și nici nu pot merge pe jos prea mult. Pentru integrare și adaptarea orașului la vârsta a 3-a pledează și arhitectul londonez Stephen Witherford. El a proiectat un complex cu 57 de apartamente destinat vârstnicilor de peste 75 de ani. Nu va fi un complex izolat de comunitate, străjuit de garduri, ci un spațiu care își deschide literalmente porțile direct în stradă. Publicul e binevenit să participe alături de vârstnici la atelierele de gastronomie, teatru etc. Rezidenții în vârstă vor putea organiza târguri de artizanat, expoziții culinare și diverse evenimente pe care le vor promova în comunitate. Stația de autobuz va fi desigur chiar în fața complexului. Apropo de autobuze și transport, un raport al International Longevity Centre arată că peste 30% dintre oamenii de peste 65 de ani din Marea Britanie nu folosesc transportul în comun, deși acesta e gratuit. Google știe foarte bine aceste statistici: viitoarele lor mașini fără șofer au un public țintă format din acești oameni.
Oricât de bune și frumoase ar fi toate, un oraș bun este un oraș cu oameni buni. Institutul de cercetare a fenomenului îmbătrânirii din Manchester a aflat ce știm cu toții: oamenii în vârstă au cel mai mult nevoie de oameni.
Traducere și adaptare după theguardian.com
Foto: theguardian.com
Share this article
Shareable URL
Prev Post

Un studiu american despre voluntariat care ne interesează

Next Post

4923 de lei pentru Visele bătrânilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0
Share