I. Contextul și conținutul propunerii
Propunerea legislativă inițiată de deputata AUR Ionelia-Florența Priescu, susținută de 54 de parlamentari AUR și adoptată în plenul Senatului cu voturile PSD și AUR, urmărește completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații printr-un nou articol, art. 48. Acesta ar impune două obligații principale:
Alin. (1): Asociațiile, fundațiile și federațiile sunt obligate să întocmească o listă care să evidențieze toate veniturile și sursele de finanțare, indiferent de proveniență, cu precizarea tuturor elementelor de identificare ale persoanelor fizice și juridice donatoare.
Alin. (2): Lista se depune la Ministerul Finanțelor Publice odată cu situațiile financiare anuale și se publică pe pagina de internet a ministerului, cu protejarea datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice, cu excepția numelui.
Pragul de 5.000 de lei, sub care numele donatorilor persoane fizice nu se publică, a fost introdus pe parcursul dezbaterilor din Senat, proiectul inițial neavând nicio limită. Forma adoptată în Senat rămâne camera de primă sesizare, Camera Deputaților urmând să se pronunțe ca for decizional.
II. Argumentele în favoarea proiectului
1. Principiul transparenței finanțării
Expunerea de motive invocă un principiu real și important: transparența este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene și o condiție pentru funcționarea democratică a instituțiilor. Autorii propunerii argumentează că lipsa unui nivel ridicat de transparență în privința provenienței fondurilor asociațiilor, fundațiilor și federațiilor creează o vulnerabilitate – este mai greu de analizat modul de utilizare a acestor fonduri și de verificat dacă destinatarii respectă valorile UE în activitățile desfășurate.
Argumentul nu este lipsit de substanță în termeni de principiu. Există, la nivel european, discuții serioase despre transparența finanțării societății civile, în special în privința fondurilor UE acordate ONG-urilor. Un raport special din 2025 menționat în documentele anexate semnalează tocmai limitele datelor financiare disponibile la nivelul statelor membre privind granturile de funcționare acordate de UE organizațiilor neguvernamentale.
2. Riscul utilizării structurii ONG ca paravan
Expunerea de motive identifică o problemă reală: unele asociații au fost utilizate cu rea-credință în scopul obținerii de beneficii pentru persoanele care controlează activitatea lor, în absența noțiunii de „beneficiar real” în raportarea fiscală a entităților fără scop patrimonial. Transparentizarea surselor de finanțare ar putea, în teorie, reduce riscul ca astfel de structuri să fie folosite ca instrumente de influență opacă.
3. Coerența cu dezbaterea europeană
Inițiatorii se raportează la un context european real – în mai multe state membre există discuții despre nevoia de a corela finanțările externe ale organizațiilor civile cu cerințe de transparență. La nivel UE se discută despre riscul ca fondurile de funcționare să finanțeze activități de reprezentare a unor interese fără suficientă responsabilizare publică.
4. Accesul cetățenilor la informații
Un argument suplimentar din expunerea de motive vizează dimensiunea democratică: accesul publicului la aceste informații ar garanta respectarea principiului transparenței și al libertății de informare prin implicarea activă și directă a societății.
III. Argumentele împotriva proiectului – din avizele oficiale
A. Avizul negativ al Consiliului Legislativ (nr. 268/25.03.2026)
Consiliul Legislativ a emis aviz negativ, cu mai multe critici de fond și de tehnică legislativă, structurate astfel:
1. Expunerea de motive nu respectă cerințele legale (art. 32 alin. (2) din Legea nr. 24/2000). Nu sunt prezentate clar măsurile concrete urmărite, nu există justificarea temeinică a soluției legislative, nu sunt prezentate cerințele care reclamă intervenția normativă, insuficiențele și neconcordanțele reglementărilor în vigoare, implicațiile asupra legislației în vigoare, compatibilitatea cu reglementările comunitare sau deciziile CJUE, și nici consultările derulate anterior elaborării proiectului.
2. Soluția legislativă pentru art. 48 încalcă principiul legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție – în componenta referitoare la calitatea legii. Se instituie reguli contrare dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care nu asigură stabilitate și eficiență legislativă.
3. Probleme de sistematizare legislativă. Obiectul de reglementare nu respectă art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 – actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel cu care se află în conexiune. Cadrul național de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului este deja reglementat prin Legea nr. 129/2019, care transpune Directiva (UE) 2015/849. Aceasta prevede deja obligativitatea identificării beneficiarului real, inclusiv în privința asociațiilor și fundațiilor, și înregistrarea informațiilor într-un registru central la nivelul Ministerului Justiției.
4. Obligații de publicitate există deja în legislația în vigoare. Art. 41 alin. (1) lit. f) din OG 26/2000 obligă asociațiile și fundațiile recunoscute de utilitate publică să publice rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale în Monitorul Oficial și în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial. Art. 74 alin. (2) stabilește obligații similare de comunicare. Art. 73 din actul normativ de bază prevede deja funcționarea Registrului național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, registru public ținut de Ministerul Justiției. Legea contabilității nr. 82/1991 (art. 34 alin. 3) obligă persoanele juridice fără scop patrimonial care primesc subvenții, sponsorizări sau sume redirecționate din impozite să întocmească o declarație care evidențiază sumele primite și utilizate.
5. Incompatibilitate cu jurisprudența CJUE. Consiliul Legislativ semnalează ca extrem de relevantă Hotărârea Comisia/Ungaria (Transparență asociativă) – C-78/18, pronunțată la 18 iunie 2020. Marea Cameră a CJUE a constatat că Ungaria a introdus restricții discriminatorii și nejustificate atât în privința organizațiilor care beneficiau de ajutor străin, cât și a persoanelor care acordau un asemenea ajutor, prin impunerea unor obligații de înregistrare, declarare și publicitate. Curtea a stabilit că aceste restricții sunt contrare obligațiilor care revin statelor membre în temeiul libertății de circulație a capitalurilor (art. 63 TFUE), precum și al articolelor 7, 8 și 12 din Carta drepturilor fundamentale a UE — referitoare la dreptul la respectarea vieții private, protecția datelor cu caracter personal și dreptul la libertatea de asociere.
6. Eroare factuală gravă. Alin. (2) al art. 48 prevede că lista se depune la Ministerul Finanțelor Publice odată cu situațiile financiare anuale – în realitate, situațiile financiare anuale se depun la Agenția Națională de Administrare Fiscală, nu la minister.
7. Incompatibilitate cu GDPR. Excepția numelui de la protecția datelor cu caracter personal (publicarea numelui donatorilor persoane fizice) este contrară art. 9 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și jurisprudenței CJUE care a reținut că publicarea informațiilor referitoare la persoane fizice identificate sau identificabile constituie o prelucrare a datelor cu caracter personal ce limitează dreptul la protecția datelor garantat la art. 8 alin. (1) din Carta UE.
8. Expresia „cu precizarea tuturor datelor de identificare ale persoanelor fizice și juridice” este improprie stilului normativ, prin gradul mare de generalitate, nerespectând cerințele de claritate și predictibilitate a textului normativ.
B. Avizul negativ al Consiliului Economic și Social
CES a avertizat că modificările legislative trebuie să vizeze o debirocratizare reală și nu impunerea unor sarcini administrative și financiare disproporționate care ar bloca activitatea ONG-urilor de dimensiuni mici. A subliniat riscul ca prevederile legislative să fie folosite pentru a stigmatiza sau limita nejustificat activitatea societății civile, și a insistat că orice inițiativă legislativă de modificare a OG 26/2000 să fie supusă unor consultări publice reale cu sectorul neguvernamental.
IV. Argumentele împotriva proiectului – din societatea civilă, experți și opoziție
1. Selectivitatea aplicării – standardul dublu
Una dintre cele mai puternice critici formulate în materialele analizate privește selectivitatea: proiectul impune obligații de publicitate doar ONG-urilor reglementate de OG 26/2000, excluzând entități care gestionează volume semnificative de donații și au influență publică cel puțin comparabilă:
- Cultele religioase – primesc donații de la persoane fizice și companii, sponsorizări deductibile fiscal și fonduri publice prin Secretariatul de Stat pentru Culte. Sunt reglementate separat prin Legea 489/2006 și nu cad sub incidența proiectului. Politologul Cristian Pîrvulescu subliniază că „prima instituție care primește donații și are organizații non-guvernamentale în România este Biserica Ortodoxă”.
- Universitățile și instituțiile de educație – primesc donații, sponsorizări, granturi private și internaționale.
- Instituțiile culturale – muzee, teatre, filarmonici – au campanii de fundraising și primesc sponsorizări.
- Partidele politice – care au ei înșiși reguli de finanțare și care inițiază această lege prin votanții lor – nu sunt vizate de nicio cerință similară de publicitate a donatorilor.
Această delimitare produce, în opinia criticilor, un standard dublu: transparență radicală pentru ONG-uri, reguli mult mai blânde pentru alte structuri care primesc bani privați și au influență publică.
2. Efectul de descurajare a donațiilor (chilling effect)
Senatoarea independentă Victoria Stoiciu formulează clar o critică esențială: prin această lege, cetățenii nu vor mai putea să-și țină private opțiunile lor politice și ideologice. Expunerea publică a numelui donatorului – chiar și peste pragul de 5.000 de lei – poate produce consecințe practice severe:
- un angajat al unei instituții publice conduse de AUR sau PSD care donează la Recorder, G4Media sau Funky Citizens poate fi identificat și expus represaliilor;
- o persoană care donează la organizații LGBTQ+ poate fi expusă hărțuirii în medii intoleranțe;
- donatorii organizațiilor care luptă împotriva traficului de persoane pot deveni ținte ale rețelelor criminale.
Efectul practic nu este transparența, ci auto-cenzura civică. Oamenii pur și simplu vor dona mai puțin sau deloc, de teama stigmatizării sociale.
3. Comparația cu modele nedemocratice
Politologul Cristian Pîrvulescu, deputatul USR Cătălin Bochileanu și mai mulți analiști fac comparația cu modele adoptate în Ungaria, Rusia, Belarus, Georgia și Slovacia, unde societatea civilă a fost tratată ca adversar prin mecanisme similare de transparență selectivă și obligatorie, urmate de sancțiuni severe. Hotărârea CJUE C-78/18 împotriva Ungariei, citată și de Consiliul Legislativ, este direct relevantă: Curtea a constatat că legea ungară de transparență asociativă, similară în principiu cu cea propusă acum în România — încălca dreptul UE.
5. Sancțiunea dizolvării – disproporționată și periculoasă
Forma proiectului prevede că abaterea de la obligațiile de publicare poate atrage suspendarea activității și, în final, dizolvarea de drept a organizației. Însă una dintre vocile organizațiilor sociatății civile semnalează faptul că Miliția Spirituală a fost dizolvată în urma unor procese costisitoare inițiate de entități private cu interese imobiliare – și că introducerea unui mecanism de dizolvare pentru nerespectarea unor obligații administrative legate de publicarea donatorilor creează un instrument extrem de facil de eliminare a organizațiilor civice incomode.
V. Evaluarea raportului de forțe dintre argumente
Punând față în față argumentele pentru și contra, imaginea este relativ clară din punct de vedere analitic:
Argumentele pro se bazează pe un principiu valid (transparența), dar nu demonstrează că problema identificată – lipsa de transparență a finanțării ONG-urilor – este reală, că instrumentul ales este proporțional, sau că nu există deja mecanisme legislative suficiente pentru a o rezolva. Expunerea de motive nu conține date, nu analizează legislația existentă și nu justifică de ce ONG-urile sunt vizate și alte categorii nu.
Argumentele contra sunt multiple, convergente și susținute de autorități juridice de prim rang (Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social), de jurisprudența obligatorie a CJUE, de experți constituționaliști și de organizații ale societății civile. Ele identifică vicii de constituționalitate, incompatibilitate cu dreptul UE (în special GDPR și TFUE), erori faptice în textul proiectului, un efect de descurajare a libertății de asociere și de donație, și o selectivitate a aplicării care sugerează că ținta reală nu este transparența generală, ci intimidarea unui anumit tip de organizații.
VI. Întrebări
Este proiectul benefic și implementabil?
Nu, în forma sa actuală. El este în același timp prost construit tehnic și nociv în efectele probabile. Viciile de tehnică legislativă semnalate de Consiliul Legislativ sunt grave – erori faptice, absența sancțiunilor, incompatibilitate cu sistemul legislativ existent și cu jurisprudența CJUE – și ar face legea vulnerabilă la controlul de constituționalitate. Dacă ar trece totuși de Camera Deputaților în această formă, implementarea ar genera haos administrativ și aproape sigur o procedură de infringement din partea Comisiei Europene, pe modelul celei câștigate împotriva Ungariei.
Este proiectul necesar?
Nu există o justificare empirică pentru el. Obligațiile de raportare fiscală și de publicitate pentru asociații și fundații există deja în legislația română. Statul – prin ANAF, prin Registrul persoanelor juridice fără scop patrimonial, prin legislația anti-spălare de bani – are deja accesul necesar la informațiile financiare ale ONG-urilor. Problema invocat în expunerea de motive (lipsa transparenței) nu este demonstrată cu date, nu este corelată cu cazuri concrete de abuz și nu este soluționată în mod coerent de norma propusă, care nu acoperă nici măcar toate entitățile care primesc donații în România.
Este proiectul democratic?
Transparența este, în sine, o valoare democratică. Și obligarea ONG-urilor la raportare publică nu este, în principiu, antidemocratică – multe democrații mature impun reguli de transparență financiară inclusiv organizațiilor civile. Diferența esențială stă în designul măsurii și în contextul adoptării ei.
Un proiect de transparență autentic ar fi uniform: ar viza toate entitățile care primesc donații și au influență publică. Ar fi construit în consultare cu sectorul vizat. Ar proteja donatorii individuali de expunere publică, limitând accesul la autorități fiscale și judiciare. Și ar prevedea sancțiuni proporționale, nu dizolvarea automată.
Proiectul AUR nu bifează niciunul din aceste criterii. El vizează selectiv un segment al societății civile, fără date care să justifice selecția, adoptând un mecanism – publicarea numelui donatorilor persoane fizice – pe care CJUE l-a declarat deja incompatibil cu dreptul UE în cazul similar din Ungaria.
Există suspiciunea așadar că scopul real nu este transparența, ci intimidarea organizațiilor civice active în anticorupție, drepturile omului, jurnalism independent și alte domenii incomode pentru puterea politică.
Există un argument de bun-simț de adăugat: într-o democrație sănătoasă, raportul de transparență dintre stat și cetățean ar trebui să funcționeze preponderent invers: statul să fie transparent față de cetățean, nu cetățeanul față de stat sau față de ceilalți cetățeni în privința opțiunilor sale civice. Faptul că parlamentarii care cer publicarea donatorilor ONG-urilor s-au opus activ transparentizării propriilor declarații de avere și de interese este o ilustrare elocventă a acestei inversiuni.
Dreptul de a dona anonim unei cauze civice este o componentă a libertății de asociere și a dreptului la viață privată. Statele care au erodat acest drept – Rusia, Belarus, Georgia, Ungaria – nu au ajuns în ziua respectivă la o dictatură, ci au construit-o treptat, printr-o succesiune de restricții fiecare „rezonabile” în sine. Legea actuală poate părea neexigentă: un prag de 5.000 de lei, publicarea numelui, nu mai mult. Dar precedentul contează. Și contextul politic în care se adoptă contează și mai mult.
VII. Concluzii
Proiectul este așadar nejustificat, prost construit juridic, incompatibil cu dreptul UE și, în contextul specific al adoptării sale, reprezintă mai degrabă un instrument de descurajare a societății civile decât o măsură autentică de transparență. Astfel că scopul real al acestei legi pare a fi nu de a rezolva o problemă, ci de a întreține una. Să țină vie flacăra suspiciunii, să hrănească sentimentul că există undeva, în spatele unor organizații cu nume complicate și finanțări străine, un dușman care lucrează împotriva României reale, a oamenilor care muncesc, a valorilor care contează.
Această lege nu va curăța nimic. Nu va aduce transparență acolo unde nu există, nu va opri niciun abuz real, nu va proteja niciun cetățean. Dar va reuși să adâncească ura și dezbinarea, să descurajeze donațiile, să mai obosească organizațiile cu obligații birocratice inutile, să mai arunce câteva găleți de suspiciune peste cei care îndrăznesc să se asocieze, să critice, să reziste.
Adevărata tragedie este că mecanismul care a produs-o – frustrarea reală a omului abandonat de stat, transformată cu precizie chirurgicală în ură față de vecinul său din societatea civilă – nu va dispărea odată cu ea. Va rămâne acolo, pe benzile adezive de muște, gata să prindă următoarea țintă convenabilă.
Pentru că politicianul care fabrică dușmani interni nu construiește o țară. Dezasamblează una. Bucată cu bucată, lege cu lege, ură cu ură. Și o face cu zâmbetul omului care știe că în sala de judecată a opiniei publice, argumentul juridic nu bate niciodată povestea simplă spusă cu convingere.
Ura nu se combate cu argumente juridice. Ceea ce aduce aminte de schimbul acela sec din Runaway Train: – „Ești un animal!” – „Mai rău!” – „Om!”. Uneori răul nu vine din bestialitate, ci din umanitate rănită, exploatată și întoarsă împotriva ei înseși.
Foto: generată AI
Lasă un răspuns