Sunt companii care, cu o mână de angajați, fac milioane de bani anual. Nu aduc vreun serviciu sau vreun produs inovator pe piață, nu au bani și nu-și bat capul cu vreun plan de afaceri. Nu fac decât să angajeze publicul larg, transmițându-le oamenilor că ei sunt cei care au puterea de a crea sau de a influența procesul de creație și produsul final.
Acesta e crowdsourcing-ul – felul în care puterea celor mulți poate fi folosită pentru a face lucruri care erau cândva responsabilitatea celor puțini și specializați (Crowdsourcing, Jeff Howe). Crowdsourcing e ce fac ziarele, care își folosesc cititorii ca avertizori, ca generatori de știri. Sau Threadless.com, care vinde tricouri cu cele mai votate imprimeuri originale înscrise în competiție de membri ai site-ului. Sau companiile care finanțează proiecte ale organizațiilor neguvernamentale votate de public (Raiffeisen Comunități, OMV Petrom). Crowdsourcing este și ce-a făcut Telekom Romania, care a stabilit temele și ariile de finanțare de pe platforma Teimplici.ro împreună cu publicul votant. Și noul loc de muncă al lui Moise Guran, la Digi24, tot de public a fost hotărât, într-un fel, printr-un chestionar la care au răspuns aprox. 5000 de oameni într-o zi.
Dar noi, ONG-urile, ne-am prins care e ideea? Facem și noi un pic de crowdsourcing. Ne mai folosim câte-un prieten să-și invite un prieten să ne dea câte un like. Ne mai punem câte un proiect pe câte o platformă de crowdfunding și-apoi dăm fuga la Fb. Ne mai vine câte o idee de campanie tot pe Fb. Mai facem câte un apel la voluntariat. Let’s Do It, Romania! ar putea fi un exemplu bun de crowdsourcing prin voluntariat. Sute de mii de oamenii se alătură cu entuziasm cauzei, o dată pe an. Sau poate se adună cu entuziasm tocmai pentru că e o dată pe an.
Noi în primul rând, ONG-urile mai mici, avem nevoie de oameni. Pentru că oricum banii se duc mai repede decât oamenii.
Comments 1